Pui copt cu cimbru si usturoi
1 pui natural, hranit cu graunte
3-4 linguri de unt, la temperatura camerei
o mana de cimbru verde + 1 capatana de usturoi, desfacuta in catei, in coaja
2 – 3 linguri ulei de masline
o cana de supa de pui
Incingem cuptorul la 200 grade C. Spalam bine puiul, il stergem cu hartie absorbanta. Presaram sare in interiorul puiului si introducem o jumatate de lamaie si cateva crengute de cimbru. Ungem bine puiul cu unt. In tava in care urmeaza sa coacem puiul, punem cateii de usturoi si cateva crengute de cimbru si 2-3 linguri de ulei de masline, apoi asezam puiul uns cu unt, presaram cu fleur de sel si piper proaspat macinat.
Introducem tava in cuptor, aprox 1 ora, 1 ora si 15 minute (in functe de greutate). Cand puiul este gata (introducem o scobitoare in partea interioara a pulpei puiului si in piept: daca iese lichid rosiatic, atunci mai trebuie lasat in cuptor), il transferam pe un platou, il acoperim cu folie de aluminium si il lasam 20 -30 minute. Intre timp, pregatim sosul: punem o cana de supa in tava, peste lichidul ramas de la pui, punem pe foc si dizolvam toate resturile din tava, amestecand cu o lingura de lemn. Lasam sosul sa scada putin. Strecuram printr-o sita densa, strivind si usturoiul.
Cartofi crocanti (o reteta Smitten Kitchen)
2 kg cartofi frumosi, cat mai egali ca dimensiune, curatati de coaja si taiati rondele cat mai subtiri
4 cepe taiate rondele subtiri
8 crengute de cimbru verde
3 lg unt topit + 3 lg ulei de masline
fleur de sel, piper proaspat macinat
Cuptorul incins la 200 grade C. Combinam untul topit si uleiul. Intr-o tava pentru cuptor turnam o lingura din amestecul de unt si ulei in tava si-l intindem uniform. Incepem sa asezam cartofii (cat mai vertical) in tava, apoi inseram printre ei rondelele de ceapa. Pensulam restul de ulei si unt peste cartofi, asezonam cu sare si piper.
Introducem tava in cuptorul incins si coacem cartofii 1 ora si 15 minute, apoi presaram deasupra cimbrul verde si mai lasam la cuptor inca 35 de minute. Daca devin prea maronii cartofii, acoperim tava cu o folie de aluminiu, fara a o fixa de vas. Servim imediat.
Nota: Putem pune la copt cartofii si puiul in acelasi timp, la 200 grade C. Puiul va fi gata mai repede. Il scoatem din cuptor si mutam cartofii in locul acestuia (o tava mai sus). Cat pregatim sosul, cartofii se rumenesc si devin frumosi, crocanti, aurii.
Excelent!
pui-usturoi-cimbru,o combinatie ce pica bine mereu,iar in compania crocantilor aurii…drooling!:)
Crocantii aurii au fost o revelatie… Batalie :)
Multumesc, Irina :)
Aaaahh, cat de bine arataaa !!! Si noi astazi ne-am rasfatat cu cartofi la cuptor cu rozmarin. Still droolin’……. :)))))
Minunati si cartofii cu rozmarin <3