Atat de minunati, incat i-am pregatit deja de cateva ori. Nu fara aventuri… Prima data, eram in mare forma si m-am apucat de 3 prajituri in acelasi timp. Am pregatit ingredientele pentru fiecare in parte, nu de alta, dar imi place sa am totul la indemana cand lucrez. Toate bune si frumoase. Teoretic totul trebuia sa mearga struna, timpul de coacere era coordonat perfect cu timpul de pregatire al prajiturii urmatoare. Plina de incredere, am pus untul la topit, am adaugat zaharul, am amestecat… Hai cu faina! Am luat bolul cu faina cernuta si l-am turnat peste unt, apoi cacao, etc. Am observat ca aluatul e cam „bolovan”, dar nu intelegeam de ce. Oricum, reteta spunea ca ar trebui sa arate cam „dry”. Doar ca aluatul meu arata cam…alb. Am zis ca o fii vreo reteta inovativa, am continuat, am pus  bolovanul de brownies la cuptor si m-am apucat de a doua prajitura. Ei bine, acum am reallizat ce facusem… Incurcasem cantitatile de faina, astfel incat dragii mei brownies „inghitisera” mult mai multa faina decat trebuia… Cu durere in suflet, am aruncat minunea… A doua zi am cumparat din nou compot de visine si am luat-o de la capat. Au fost mi-nu-nati! Deliciosi. Combinatia de ciocolata si visine acrisoare este exceptionala ♥ Ma gandesc sa strecor niste fistic in brownies data viitoare :) Pentru o versiune adults only, incercati cu visine din visinata… Mmmmm… Stiti cum i-am mancat? Cu piure de castane deasupra… Yummiiiii… Ma duc sa pregatesc niste brownies :)
PS: Am incercat chiar si cu cirese. Au fost foarte buni.
 
5588100143_768bea6dfa

150 g unt nesarat, taiat cubulete + 300 g zahar brun
80 g cacao + 150 g faina + 1 lgt bicarbonat de sodiu + putina sare
4 oua (la temperatura camerei) + 1/2 lgt esenta vanilie
100 g ciocolata neagra (75% cacao), taiata marunt
50 – 75 g visine (proaspete, din compot sau din visinata – adults only; bine scurse; fara samburi)

Incingem cuptorul la 190 grade C. Tapetam o tava cu unt si hartie pentru copt.

Topim untul la foc  mic, adaugam zaharul, amestecam. Peste untul lichid adaugam faina, pulberea de cacao, bicarbonatul de sodiu si sarea, amestecam usor (va avea  o consistenta foarte densa, neomogena). Luam vasul de pe foc. Intr-un alt vas batem ouale si esenta de vanilie, apoi le adaugam peste crema de ciocolata si  amestecam. Ciocolata trebuie sa devina lucioasa, cremoasa. Adaugam bucatelele de ciocolata si visinele si amestecam usor. Turnam aluatul in tava, nivelam usor si introducem tava in cuptorul incins.

5588091389_c66abc6b79

Coacem brownies aprox 20 minute. Un brownies delicios trebuie sa fie tare la exterior si cremos – ciocolatos la interior.

Lasam brownies sa se raceasca putin in tava, apoi taiem prajitura cubulete.

5588096185_f69b253742

Delicioase caldute, dar eu le prefer foarte reci, din frigider. Ce buna este cafeaua cu brownies cu visine…