Angthong-Thailanda, o excursie de vis cu final… furtunos

Cu o zi inainte a plouat non stop. O ploaie calda si domoala, dar tot ploaie.  Dimineata, in sfarsit, a iesit soarele. „What a beautiful day for a trip!” ne asigura personalul de la receptie. Increzatori, ne  urcam in masina care a venit sa ne ia de la hotel si pornim spre locul de imbarcare. Nu exista mod de a caracteriza stilul de condus in Thailanda. OK, faptul ca se conduce pe sens invers, ca-n Anglia, e cea mai mica problema. Soferii thailandezi se strecoara printre alte masini, desi drumul are numai 2 benzi, evitand accidente la milimetru, accelereaza, depasesc, claxoneaza. Cand zici ca situatia s-a linistit, apar hoarde de turisti pe scutere, obisnuiti sa conduca pe sens opus, pericol pe 2 roti.  Plus oameni care traverseaza pe unde vor, in mare viteza, nu de alta, dar altfel  sansa de a traversa este inexistenta. Nu opreste nimeni sa te lase sa treci. In drum trecem pe langa un post de politie si soferul nostru incepe sa rada. O coada de vreo 70 de persoane in fata politiei. „Asteapta sa plateasca amenda… Au condus scutere fara casti…” Nu glumesti cu politia in Thailanda. Ai luat amenda, platesti cat mai repede. In fine, ajungem la  locul de imbarcare. All smooth and nice, so far :)

Ne bucuram de leganarea lina a valurilor, de soare, de vreme buna. Dupa vreo 45 minute oprim pentru snorkeling. Avertizati, ne-am luat echipament cu o zi inainte. A fost interesant, apa cristal clear, frumos.  Copiii s-au distrat de minune vazand pesti, arici de mare, scoici. Barcile de pescari din departare erau atat de  frumoase…

Plecam mai departe spre parcul natural Angthong. Fara cuvinte. Insulite mici, multe, stanci ascutite, interesant erodate de mare si vant. Apa verde cristalina, minunata… Smarald…

In insula Mae Koh coboram din boat. Coboram e un fel de a spune. Nu stiam ce ma asteapta. Eu, happy, cu aparatul meu foto mult iubit intr-o mana, camera video de gat  (omul orchestra), geanta pe umar si baiatul meu mare de cealalta mana. Nu apuc sa pun al doilea picior pe ponton, ca realizez ca se cam misca… Se misca bine. Picture this: un ponton realizat dintr-un fel de piese de plastic ce se imbina precum piesele de lego, fiecare lucrand independent, influentate de valuri si de pasii oamenilor :( Incerc sa fac 2 pasi si realizez ca merg mai rau decat cetateanul turmentat. Dupa leganarea din barca (sus jos) urma leganarea de pe ponton (stanga dreapta si sus jos). Perfect pentru echilibrul meu. Aparatul foto ma trage intr-o parte si pustiul meu, usor speriat, ma trage in cealalta parte. Incep sa regret serios ca nu am lasat aparatul in boat, dar e prea tarziu … Arunc aparatul in geanta. Pasez copilul catre sotul meu mult mai  „echilibrat”  si mai bun inotator in caz de „picaj” si  pornesc incetisor. Si uite ca ajung la capatul pontonului si trebuie sa cobor direct in APA. Apa de vreo jumatate de metru. Pantaloni scurti, no problem, dar ce fac cu geanta in care am aparatul? Daca vine valul, am incurcat-o. Din fericire apare ghidul salvator cu un bustean cat o barna de gimnastica si ma pune sa fac echilibristica… Chiar in momentul in care ma vedeam swimming, a sarit bietul thailandez in apa si a facut pe ” balustrada”, astfel incat am ajuns toti la mal OK.In sfarsit punem piciorul pe uscat. Urmeaza o urcare pe o scara foarte abrupta. Teama mea de inaltime tindea sa ma tina la sol, dar atat de mult a insistat ghidul si ne-a asigurat ca merita, incat am pornit. La inceput scara a fost din beton, apoi a inceput sa lipseasca o treapta, apoi inca una, inlocuita cu saci de ciment, apoi cateva trepte din lemn, una da, una nu, bineinteles, apoi scarile de metal. Horror pentru ca se vedea haul jos, iar treapta era foarte ingusta. Daca nimeream vreun turist supraponderal, se facea „dop”. In sfarsit ajungem in capul scarilor. Rai. De vis. Nu am mai vazut o apa atat de pur verde. Smarald. Incantator.

Coborand scarile  i-am pisalogit pe copiii mei pentru o viata intreaga: ai grija la scara, uita-te la trepte, nu dormi, vezi sa nu te tai, vezi sa nu cazi, scoate-ti slapii ca-ti cad printre trepte, vezi ca e ruginit, sa nu te intepi…

Ajungem langa ponton. Ghidul ne asteapta cu niste saci de plastic. S-a gandit ca ar ajuta sa ne punem aparatura electronica in saci de plastic si sa n-o mai folosim. Pun aparatul in sac si gata. Bye Bye Nikon in excursia asta. Noroc ca am luat la mine si mini Sony, pe care eram pregatita sa-l sacrific pentru a avea totusi ceva amintiri din excursie. Inca vreo ora in barca si ajungem pe o insula de pescari, unde luam masa. Un restaurant simplu, meniu fix, mancarea gata exact cand am ajuns. Perfect timing. Delicioasa! Crevetii crocanti cu chilly fish sauce au fost  senzationali, iar stir fry o minune. Thailandezii zambesc mereu. Nu am vazut thailandez care sa nu zambeasca atunci cand te saluta sau cand iti vorbeste. Ce sentiment placut.

Dupa masa avem vreo 20 minute free sa ne plimbam prin satul de pescari. La doi pasi de zona  unde isi pregateau navoadele, erau casutele pescarilor. Caini si gaini printre  case, mancare pregatita afara. O sarmana maimuta legata cu lanturi de fier statea intr-un colt, mare atractie turistica. Mi-am amintit de  documentarele de la Animal planet, in care sunt salvate astfel de animale chinuite.  Un thailandez zambaret ii aduce pustiului meu mic o broasca testoasa. Ma intreb daca vrea bani pentru asta, ceva gen atinge mielul pentru noroc, dar da-mi banii. Nici vorba. A vrut doar sa fie prietenos. Pustiul meu e super fericit. Vrea sa o pastreze. Asta chiar imi trebuia…

By boat plecam spre cealalta parte a insulei, unde urmeaza sa facem kaiak. Not me, honey… Dar, surpriza! Cine-i curajosul familiei? Pustiul meu de 6 ani vrea sa mearga. E super hotarat. Se urca in kayak cu tati si pleaca amandoi in jurul unei alte insulite aflate in apropiere. Noi (eu si baiatul meu mai mare) stam lenesi la plaja, culegem scoici, melci, ne plimbam, inotam. Barbateii mei din kaiak mai gresesc drumul si o iau in stanga in loc s-o ia in dreapta, ghidul da din vasle la greu, ii ajunge din urma, ii reruteaza… A durat ceva plimbarea lor :) O experienta de neuitat pentru curajosul meu baietel. „Silly old mom, n-ai vrut sa mergi cu kaiakul, e suuuuuper!”. OLD MOM?! C’mon!  barbateii mei au vaslit in jurul acestei insulite.

Din nou in boat, pe drumul de intoarcere. Baietii mei, ca si pana acum, se duc in fata barcii, afara. Ghidul ii atentioneaza sa mearga la interior, pentru ca va fii usor bumpy ride. ?!  Trecem pe langa  o insula stil James Bond. Tineti minte „The man with the golden gun”?E drept  ca se innorase usor de ceva timp, dar dintr-o data am vazut cum nori din ce in ce mai negri au  invadat cerul.Insula stil  James Bond.

Valurile au devenit din ce in ce mai mari. Auzisem ca drumul de intoarcere ar fi mai „leganat” decat la sosire, dar norii negri nu erau in program… Eu am stat chiar in fata pentru ca doream sa fac foto; copiii langa mine. Valurile cresc, tot cresc. Vad cum barca urca pe un val de vreo 2-3 metri, apoi cade in gol. BUUUUUM!!! Copiii chiuie fericiti. Parca-i montagne russe. Ma proptesc cu picioarele in podea si in perete, ii apuc pe copii cum pot mai bine, ii fortez sa se   tina bine si ma rog…. Un thailandez din echipaj afiseaza un zambet crispat si incearca sa ne linisteasca… Nu prea tine, dar copiii sunt, in continuare, fericiti. Baiatul meu mai mare, imi spune: „Mami, eu cred ca sunt pietre sub barca si de aceea se aud bufniturile astea…” Asta-mi trebuia acum, drama queen cum sunt.  Poate mai si cobeste. „Nu mai scoti un sunet pana ajungem!” „De ce? Este fan!!!”. Baiatul meu mic isi tot ridica mainile si este foarte fericit cand la fiecare bufnitura este saltat in sus de pe scaun… Deodata boat-ul se opreste. Toti 4 membri ai echipajului merg in spate la motoare. Se uita, vorbesc in thailandeza… WTF? Barca se leagana amenintor, valurile tot vin… Daca.. Daca… Copiii tot sunt fericiti. So exciting pentru ei… Pornim… A fost o ora de cosmar pentru mine. Cand in sfarsit a aparut Koh Samui, am rasuflat usurata. Inca putin. S-au linistit in sfarsit valurile, norii nu mai sunt la fel de negri, insa ploua la greu. Din nou…