Acum bebelusul descopera gusturi noi, poate avea gusturi favorite, dar poate descoperi alimente care nu ii plac. Daca nu are reactii alergice (nu uitati regula celor 4 zile), este bine sa-i introduceti in alimentatie toate piureurile de mai jos. Daca nu ii place un aliment, incercati sa i-l introduceti in alimentatie mai tarziu, deoarece si gusturile lui evolueaza. Informatii despre vitaminele si mineralele din alimentele de mai jos puteti gasi accesand articolul „Ce vitamine si minerale sunt in legume si fructe?”.
A. Piureuri simple (un singur aliment)
Piureul se pregateste la fel pentru fructele sau legumele grupate, insa nu uitati sa introduceti numai cate un singur aliment.
Orez pentru bebelusi: Se gaseste in raioanele cu alimente pentru bebelusi. Se pregateste conform instructiunilor producatorului. In general, se amesteca bine cu apa fiarta si racita sau lapte (de la san sau lapte praf, in functie de alimentatia bebelusului in acest moment)
Piure de cartofi / morcovi / cartof dulce / dovleac / pastarnac : Se curata de coaja, se taie cuburi marunte, se fierb la aburi (15 – 20 minute, pana se inmoaie). Se pot fierbe si in apa (timp de aproximativ 15 minute). Se scot legumele din steamer, se paseaza bine. Atentie! cartoful si cartoful dulce nu se paseaza cu mixerul, ci manual, pentru a evita un piure lipicios. Se amesteca piureul obtinut cu putin lichid in care au fiert legumele sau din steamer. Se trece prin sita. Se poate congela.
Piure de banana / avocado : Se paseaza jumatate de banana parguita sau avocado, se adauga putin lapte (de la san sau lapte praf, in functie de alimentatia copilului). Se serveste imediat.
Piure de mere / pere: Fructele se curata de coaja, se indeparteaza samburii, se taie cubulete. Se fierb in aburi sau in apa, pana se inmoaie. Se paseaza, se trece prin sita. Se poate adauga putin suc de mere proaspat sau apa in care s-au fiert fructele. Se poate congela.
Piure de piersica / nectarina: Se spala bine piersica, se cresteaza un x la baza acesteia, se imerseaza in apa fierbinte timp de 1 minut, se indeaprteaza coaja, se paseaza in blender.
Piure de mango / pruna / pepene galben / piersica (fara pregatire pe foc): Aceste fructe trebuie sa fie bine coapte, nu crude. Se spala bine, se indeparteaza coaja si samburii, se taie cuburi mici, se paseaza.
Piure de conopida / brocoli: Se fierbe conopida sau brocoli in steamer timp de aproximativ 10 minute. Se transforma in piure intr-un blender. Se adauga putin lapte (de la san sau lapte praf, in functie de alimentatia bebelusului). Se trece prin sita.
Piure de dovlecei: Se spala bine dovleceii, se fierb in steamer timp de 12 minute, se paseaza, se trec prin sita. Nu se decojesc.
Piure de mazare: Se fierbe mazarea la aburi, intr-un steamer, la foc mic, acoperit, pana devine moale, aproximativ 8 minute. Se introduce mazarea in apa foarte rece, pentru a opri coacerea. Se paseaza pana devine piure moale, fara cocoloase. Daca este nevoie, se adauga lapte sau apa fiarta si racita. Se trece prin sita.
Piure de prune: Prunela se spala bine, se scot samburii, se taie in 4. Se fierb in apa, la foc mic, cu capac, pana devin moi, aproximativ 10 minute. Se decojesc. Se transfera prunele intr-un blender, putin cate putin, se amesteca pana se obtine un piure omogen, fara cocoloase. Daca este nevoie, se poate adauga putina apa fiarta si racita. Se trece amestecul printr-o sita fina.
B. Piureuri combinate:
In general, se pregatesc separat, apoi se amesteca. Puteti amesteca piureurile congelate in prealabil, pentru a usura prepararea. Nu recongelati piureuri ce au fost deja congelate.
Piure de orez cu morcovi / cartof / cartof dulce / pastarnac / conopida / brocoli: Se pregateste orezul pentru bebelusi conform instructiunilor producatorului. Se adauga putin piure de legume (conform retetei de mai sus).Se serveste caldut.
Piure de orez cu mere / pere / piersica / pruna: Se pregateste orezul pentru bebelusi conform instructiunilor producatorului. Se adauga putin piure de fructe (conform retetei de mai sus). se serveste caldut.
Piureul de mere se poate combina cu cartof dulce /morcov / pastarnac / pere / avocado
Piureul de cartof se poate combina cu conopida / brocoli
Piure de pere si prune
Comenteaza