Va povesteam ieri ca am primit o „comanda” ferma de tarta cu dovleac de la baiatul meu mai mare. Dorinta simplu de realizat  daca el nu ar tine post… Doar am atatea retete minunate, cum ar fi  Tarta cu dovleac si migdale, preferata mea, sau placinta cu dovleac si mere, de poveste.  Prin urmare, a trebuit sa experimentez cu prima mea tarta vegana non raw. O tarta delicioasa, fara ou, unt, lapte? E posibil? Hmmmm… Crema clar o reusesc, dar ce facem cu aluatul? Un aluat de post… Am tot cautat, m-am tot gandit; pana la urma am dat drumul experimentului. Om trai si om vedea. Cand pustiul meu s-a intors de la scoala, tarta era in faza de fotografie. Prima reactie a fost pozitiva: „Wow, ce frumoasa e!!!”  Ce-i drept, am si incercat sa o decorez cat mai pe gustul lui, apeland la rodie, seminte de dovleac si kumquat confiat din Corfu. O delicioasa tarta de toamna cu amintiri de vara, tarta cu dovleac, rodie si kumquat confiat – vegana :)
 
 
Chiar asteptam sa gasesc o  ocazie pentru a folosi fructele astea mici si dragute pe care le-am adus din Corfu in august. Initial nu am vrut sa va povestesc despre zilele petrecute in aceasta insula, dar culoarea, mirosul si aroma acesteor bijuterii micute mi-a trezit amintiri pe care vreau sa le impart cu voi. Dupa un Mykonos surprinzator, agitat, delicios (vezi povestirile aici si aici), am aterizat in Corfu. Un Corfu verde. Foarte, foarte verde. Pentru ca nu aveam sa petrecem aici decat 2 nopti, adica o dupa amiaza si o zi, am hotarat sa trimitem bagajele la hotel si sa ne plimbam prin Kerkyra. Bine am facut, pentru ca a doua zi am „pierdut-o” la mare, toropiti de caldura soarelui.
Ghid pe stradutele inguste din centrul vechi ne-a fost un preot ortodox  roman, stabilit in Corfu, un om bun si prietenos,  foarte documentat. Am pornit spre biserica in care se afla moastele Sfantului Spiridon, mai ales ca se apropia ora la care se scoteau moastele.
 

Pe drum, pentru ca nu se deschisese inca biserica, am mai ratacit putin pe stradute. Peste tot sticle, sticlute, borcane, cutiute galbene si portocalii, colorate si stralucitoare.

 

Oprim sa ne uitam la ele, iar vanzatorul ne imbie cu niste bilute portocalii infipte in scobitori. „Nu, multumesc!” „Aaaa, trebuie sa gustati”, ne spune ghidul nostru, incurajandu-ne sa gustam una dintre bunatatile traditionale din Corfu, kumquat confiat. Gustam fiecare cate unul. Foarte dulci, foarte aromate. Multumim.

Cum sa plecam fara sa gustam un limoncelo? pare a gandi vanzatorul si ne trezim cu paharul de limoncello in mana. Da, foarte bun! Pai, daca v-a placut limoncello, trebuie sa gustati si lichiorul de kumquat… In magazinul urmator, aceeasi poveste: kumquat confiat, limoncello, lichior… Mai bine nu mai intram in magazine, pentru ca, la cat e strada asta de lunga, ajungem gata „marinati” la destinatie si nu e cazul. Am cumparat si noi cateva dintre bunatatile acestea, am aflat ca insula Corfu este cel mai mare producator de kumquat si singura insula greceasca unde cresc aceste fructe. Am reusit in dupa amiaza aceea sa vedem biserica Sfantului Spriridon, moastele Sfintei Teodora, ghidul nostru ne-a istorisit o multime de povestiri interesante, atat despre insula, cat si despre minunile realizate de acesti Sfinti ortodoxi, ne-am plimbat pe stradute frumoase si inguste, ne-am odihnit la terase racoroase, am admirat citadela.

Foarte interesanta senzatie ne-a lasat Corfu. Parca nu am fi fost in Grecia, ci in Venetia. Nu e de mirare, Corfu fiind la 2 pasi de Italia. Vorba contesei Flamburiari  ‘Corfu town is Venice and Naples, a touch of France and more than a dash of England, apart of course from being Greek’

Cam atat despre putinul timp petrecut in Corfu. A doua zi ne-am rasfatat pe malul marii si am savurat mancarea minunata, intr-un hotel foarte frumos, dar mult prea „invadat” de rusi. Nu ca as avea ceva impotriva lor, dar si noi eram asimilati in aceeasi categorie slava si trebuia sa insistam sa ni se vorbeasca in engleza, franceza, orice limba numai rusa pe care nu o vorbim, nu :) Nu conteaza, per ansamblu, a fost o calatorie placuta.

 

Stiu ca mai avem multe de descoperit in Corfu, plantatiile de maslini, de kumquat, plajele salbatice, satele traditionale, manastirile retrase… One day…
Revenind la tarta cu dovleac, a fost foarte buna, cu un aluat crocant si crema lejera de dovleac, perfect acompaniata de gustul acrisor de rodie si aroma de ghimbir caramelizat, cu un accent exotic de kumquat confiat. Pofta buna!

Aluat

150 g migdale crude, macinate fin
360 g faina tip Slabesti Mancand
110 g zahar brun
1/2 lgt  sare
1 lgt scortisoara
1 lgt ienibahar
1/2 lgt esenta migdale
100 g unt de cocos
120 ml lapte de orez

Crema de dovleac

1 kg dovleac, fara coaja si seminte, taiat cubulete
150 g caju crud, inmuiat in apa rece aprox 2 ore
70 ml sirop artar
2 lg lecitina granule
1 lgt scortisoara
1 /2 lgt ienibahar
3 lg gem caise

Decor: seminte dovleac, rodie, ghimbir confiat si kumquat confiat

Amestecam  bine faina, zaharul, migdalele macinate, untul de cocos, sarea si mirodeniile. Apoi  adaugam laptele de orez, putin cate putin. Aluatul va avea un aspect de crumbs/faramicios. Punem aluatul in forma de tarta, il presam foarte bine, apoi invelim tava in folie si o pastram la frigider minim o ora.

Intre timp, fierbem doveacul la aburi pana se inmoaie, apoi il lasam sa se raceasca.

Incingem cuptorul la 190 grade C. Chiar inainte de a coace tarta, scoatem tava din frigider, intepam aluatul cu o  furculita, in cat mai multe locuri, apoi il coacem aprox 20 de minute.  Scoatem aluatul din cuptor si pensulam deasupra cele  3 linguri de dulceata de caise. Il lasam sa se  raceasca.

Punem dovleacul in blender si il transformam in piure. Adaugam caju-ul inmuiat, siropul de artar, lecitina si mirodeniile si mixam bine, pana obtinem o crema omogena. Punem crema peste aluatul rece. Decoram cu kumquat, rodie, ghimbir confiat si seminte de dovleac. Pastram tarta la rece. Delicioasa  tarta langa un ceai fierbinte.

 

SaveSave