Etapa 1 – Cu o zi inainte
110g stafide brune
110g stafide aurii (sultana)
80 g cranberry deshidratate (merisoare)
80 ml dark rum
160 g migdale taiate bucatele
60 ml apa
Amestecati stafidele, cranberry si romul; lasati-le la marinat intre 1 ora si 24 ore. Amestecati migdalele si apa; lasati-le intre 1 si 24 de ore. Eu le-am marinat peste noapte.
Etapa 2
20 g drojdie uscata
125 ml lapte, la temperatura camerei
570 g faina alba, cernuta
100 g zahar + 45 g zahar
1 1/2 lgt ghimbir (pudra) + 1 lgt scortisoara (pulbere) + 1 lgt cardamon (pulbere) + 1 lgt nucsoara (proaspat rasa) + 1 lgt sare + 1 lgt coaja rasa de lamaie sau portocala
3/4 lgt esenta vanilie
225 g unt + 170 g unt topit (fara a fierbe)
1 lingura miere
1 galbenus de ou (mare)
50 g fructe confiate (eu am folosit kiwi, piersici, capsuni si ghimbir)+ 50 g coaja de lamaie sau portocala confiata
70 g zahar pudra (minim)
Amestecati usor laptele (obligatoriu la temperatura camerei) cu drojdia, apoi adaugati 140 g faina pana obtineti o consistenta omogena. Acoperiti cu un prosop de bucatarie si lasati o ora in loc calduros.
Intr-un mixer tip Kitchen Aid, folosind „carligul” pentru aluat, amestecati restul de faina, 45 g zahar, 1/2 lgt ghimbir, scortisoara, cardamonul, nucsoara, sarea, coaja de lamaie/portocala, esenta de vanilie. Daca nu aveti un mixer suficient de puternic, atunci framantati aluatul manual. Cand obtineti o consistenta omogena, adaugati 225 g unt topit, mierea si galbenusul de ou si amestecati la viteza medie pana obtineti un aluat omogen. Adaugati faina cu drojdie, in 3 etape, pana este incorporata (aprox 4 minute de amestecare).
Adaugati fructele uscate, migdalele inmuiate, stafidele & cranberries, pana sunt distribuite uniform. Transferati aluatul pe o suprafata presarata usor cu faina si framantati de cateva ori, apoi puneti-l din nou in vasul mixerului, acoperiti-l si lasati-l o ora, in loc calduros.
Transferati din nou aluatul pe o suprafata presarata cu faina, framantati-l, apoi din nou in vas, acoperiti, lasati o ora, la loc calduros.
Se imparte aluatul in 4, se pune in tava de cuptor (care trebuie izolata, de aceea eu am pus pe fundul tavii o folie de silicon). Dati-le o forma ovala, de painica si asezati-le pe tava, la distanta una de cealalta. Acoperiti cu un prosop de bucatarie si lasati o ora, la loc calduros.
Incingeti cuptorul la 180 grade C, indepartati prosopul de bucatarie si introduceti tava cu stollens in cuptor. Dupa 45 minute ar trebui sa fie frumosi si aurii.
Amestecati 100 g zahar cu ghimbirul ramas. Topiti untul ramas (170g). Trebuie sa recunosc ca eu am folosit chiar mai mult unt, pentru ca au fost foarte „insetati” (aprox 225g). La doua bucati am folosit scortisoara in loc de ghimbir, pentru ca baietelul meu mic nu suporta aroma de ginger.
Cand scoateti stollens din cuptor, pensulati abundent cu unt topit, inclusiv pe laterale si baza. Frecati stollens cu amestecul de zahar si ghimbir, inclusiv baza. Lasati sa se raceasca la temperatura camerei.
Frecati bine stolens cu zaharul pudra. Veti obtine un efect marmorat, foarte frumos. Infoliati-i in folie de plastic, apoi puneti-i intr-o punga de plastic inchisa ermetic. Dupa 2 zile pot fi consumati. Rezista o saptamana, daca sunt bine infoliati, pastrati la temperatura camerei.
Craciun fericit!
Comenteaza